Primul capitol al cartii.

Jocurile Inimii

Cap. 1

         " Era deja seara cand o furtuna teribila s-a napustit asupra orasului. Mara statea la biroul ei din lemn de brad vechi de peste o jumatate de secol cand auzi o bubuitura zdravana afara. Era doar un tunet, insa a facut-o sa se ridice brusc de la biroul ei si sa se indrepte catre fereastra. A stat acolo mai bine de un sfert de ceas, privind impresionantul dans al picaturilor de ploaie, devenind treptat-treptat tot mai melancolica. Incepea sa se gandeasca la vaga posibilitate de a-si visa alesul in acea noapte. Dupa alte cateva zeci de minute, Mara hotari sa se puna-n pat, sperand la un somn placut si linistitor... Tanara fata adormi uimitor de repede in acea noapte. Dupa foarte putin timp, ea era deja in lumea viselor. Il visa pe el. El, printul ce-i este predestinat ei de catre ursitoarele cele bune. Numele lui era Larus. Era genul baiatului amuzant, iar chipul ii era asemenea unui copil si cu gandirea unui adult. Era fermecator, puternic si inzestrat cu o privire blanda, ce-i trada, de fapt, comportamentul. Era un baiat deosebit, trimis ca un dar divin pentru tanara fata... Dar, dintr-o data, o alta bubuitura se aude, iar fata se trezeste speriata. Lacrimile ii inundau fata. Nu stia unde este, ce s-a auzit, ce ar trebui sa faca in acel moment, iar mai presus de toate... nu stia unde-l putea gasi pe baiatul din visul ei. Stia ca trebuie sa il gaseasca, sa-i vorbeasca; si totusi, se temea ca a fost doar un vis... Insa ceva, din adancul sufletului ei, ii impunea sa creada ca a fost un vis prevestitor ca avea sa-l intalneasca curand. Exista posibilitatea ca el sa nu arate intocmai ca in vis, de aceea trebuia sa fie foarte precauta. Parul sau saten putea fi, de fapt, balai sau negru ca abanosul, iar ochii sai caprui puteau fii albastrii ca marea. Nu avea de unde stii, ceea ce o facea sa se simta confuza si in pericol.

           Nemaiputand sa adoarma, fata se aseza la biroul ei incercand sa isi limpezeasca mintile privind pe fereastra. Ploaia nu incetase. Ii era frica si isi simtea sufletul gol, iar lacrimile ii umezeau obrajii tot mai mult si formau siroaie ca niste rauri... Se uita la ceas: doua dimineata. Prin minte ii trecuse doar ca era a doua noapte cand nu putea dormi, iar oboseala incepea sa se simta tot mai mult. Mara hotori sa se cuibareasca din nou in pat, sperand ca de data asta va adormi, iar ploaia torentiala de afara ii va permite, de data aceasta, sa doarma fara a se trezi din cauza tunetelor puternice. Insa mintea ii zbura si de data aceasta departe, ratiunea ramanand cu mult in urma.

            A stat in pat pentru aproximativ trei ceasuri, dar vazand ca somnul nu este atras de oboseala ei, hotaraste sa bea o cafea. Se ridica din pat si isi ia halatul si papucii blanosi in picioare. Cand ajunge in bucatarie si deschide dulapiorul in care era borcanasul cu cafea, constata cu stupoare ca era gol. Se uita la ceas: 5:30 a.m. Prin minte ii trece doar ca este un magazin cu program non-stop la parterul blocului ei. Isi lua o pereche de jeansi si un pulover tricotat manual pe ea, iar in picioare ia niste tenisi uzati de timp si vreme si se indreapta catre usa, cand isi aduce aminte ca a uitat sa-si ia portmoneul cu ea. Agatata in cuier ii era geanta neagra din piele intoarsa. Cauta in ea, si gaseste destui bani cat pentru un pachet de cafea. Coboara scarile si la nici 2 minute o intreaba pe vanzatoare care este cea mai buna cafea, dar aude o voce masculina care ii raspunde la intrebare.

          -Poftim? Cine esti tu? zise Mara cu vocea tremuranda de parca si-aducea aminte de mama ei spunandu-i ca nu trebuie sa vorbeasca cu strainii.

          -Scuzati-ma, eu doar am vrut sa va raspund la intrebare... Sper ca nu v-am deranjat ca am fost cam bagacios, am vrut doar sa fiu amabil.

          -Oh, nu. Este in regula. Eu sunt cea care trebuie sa-si ceara scuze. Am avut o noapte grea si sunt cam irascibila; in plus, ma asteptam la un raspuns venit din partea vanzatoarei, nu de la un alt client matinal.

          -Nu face nimic, nu sunteti singura. Dar totusi, ce ar putea face ca o tanara cu chipul atat de angelic sa arate de parca ar fi plans toata noaptea? spuse misteriosul baiat in timp ce ochii ii straluceau de la frumusetea fetei.

         -Doar un vis, nimic mai mult. Intre timp, fata alese cafeaua si o plati vanzatoarei. Eu trebuie sa plec. O zi buna!

         -Bine, ne mai vedem!

          Apoi, Mara o rupse la fuga catre apartamentul ei. De ce o speriase si in acelasi timp  ii facuse inima sa tresalte conversatia cu necunoscutul? Nu era ca si cum ar fi fost tinuta captiva de vreun psihopat, dar milioanele de fluturasi din stomac o faceau sa se simta de parca trenul dragostei ar fi lovit-o din plin.

          Dupa cateva minute in care nu facuse nimic altceva decat sa priveasca in gol si sa se gandeasca la baiatul misterios isi aduse aminte, de fapt, de ce fusese la ora aia pana la magazin. Avea nevoie disperata de o ceasca de cafea, asa ca nu mai sta pe ganduri si isi pregati ibricul in care urma sa puna cafeaua dupa ce apa avea sa clocoteasca. Dupa un sfert de ceas, ceasca cu cafea era numai buna de amestecat cu zahar iar apoi, bauta. In timp ce Mara amesteca zaharul, gandul ii fugi departe; mai exact, la conversatia din magazin. Cine era el si ce vroia de la ea, de fapt? Si mai exact, de ce ea inca se gandea la el ?" 

asta e tot ceea ce va dezvalui... daca va place, doar spune-ti si cand va fi gata va voi trimite un exemplar ! :*