Uimitoare este limita pana unde poate ajunge rautatea si invidia unora

Sunt uimita, socata, stupefiata. Ni s-a dat tema la romana, pe weekend, de facut un eseu de tip argumentativ pornind de la un citat, si sa ne legam si de romanul lui Eliade, "Maitreyi".. okay, nici o problema. mie nu-mi plac eseele de tip argumentativ, asa ca am spus ca voi face doua: unul cum mi se cere in tema si unul cum as vrea eu, insa nu am avut timp sa transcriu de pe ciorna pe caiet decat unul din ele, si culmea! fix cel care nu era pentru tema. Profesoara si colegii au insistat sa citesc eseul, si dupa ce am terminat, s-au trezit doi minunati colegi (prefer sa nu dau nume, deci ii vom numi X si Y) sa comenteze: ba ca eseul nu este bun de loc, ba ca nu are citate, ba ca nu stiu ce, ba ca nu stiu ce. M-am enervat la culme, doar precizasem la inceputul orei ca eseul NU era dupa cerinta ! Si-apoi, o anume colega Z urla-n clasa ca, daca ar fi sa ni se dea voie sa scriem ce ne pofteste sufletul, ar putea scrie si ea ceva poate chiar mai interesant decat ce-am scris eu. Ei bine, scumpa colega, te poftesc. Hai sa ne duelam in intelect, si-apoi sa vedem cine va veni sa-si ceara scuze pentru cuvintele aruncate aiurea si pentru aroganta. Hai sa vedem care pe care.
Urasc cand cineva ma subestimeaza unde se stie foarte clar de ceea ce sunt in stare... Si in special la capitolul literatura si creatie libera.
In fine, poate ca timpul o va face pe scumpa si minunata mea colega sa se trezeasca.