Despre suflet...

Ce poate fi mai strain pentru noi decat propriile noastre suflete? Nici macar nu putem spune concret ce este sufletul. Din punctul meu de vedere, singura cetate ce nu poate fi cucerita cu sila este insusi sufletul.
In primul rand, putem vorbi despre suflet ca despre o persoana. In aceasta lume, plina de parsivitate, fiecare cauta sa-si dobandeasca foloasele, precum abuzam de sentimente si sfarsim indiferenti.
In cel de-al doilea rand, sufletul este sensibil, caci de-a lungul vremii, acesta capata rani. Ranile sufletesti se deosebesc de celelalte prin faptul ca se acopera, dar nu se inchid si nici nu se vindeca, mereu dureroase si mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman vii si deschise.
Sufletul este inima inimii, imateria cea mai de pret. Nu stim cine este el, sau cu ce scop se afla acolo, insa suntem constienti ca este ranit de faptele si vorbele celorlalti. Zadarnice si stangace ne sunt incercarile de a ne ascunde durerile ce le simtim in adancul lui, caci acesta lasa urme vizibile pe constientul nostru. Zadarnic incercam sa asortam trupului - mucegaiul sufletului - masca nepasarii si a indiferentei, cand sufletul ne cere s-aratam lumii blandete si iubire neconditionata.
Dar gresim fata de el. Gresim prin tot. Gresim prin ceea ce am lasat sa fie slab in sufletele noastre, gresim prin deciziile luate doar rational, parerea sufletului fiind ignorata cu desavarsire. Spre exemplu, de cate ori nu s-a intamplat ca sufletul sa tanjeasca sa creada si sa vrea, iar intelectul sa refuze a-i da voie?
Noi nu realizam ca nu avem suflete, ci ca suntem suflete. Trupul doar ascunde si protejeaza puritatea sufletului. Acesta este motivul pentru care sufletele, atunci cand sunt lovite, nu sangereaza, ci continua sa ne lumineze. Trupul este trecator; sufletul, in schimb, ramane vesnic tanar.
Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului. Daca ar privi in adancul sufletului meu, demonii ar ramane terifiati; caci aici rautatea si ura nu-si au locul. Aici domnesc gandurile bune. Amintirile cele mai de pret le pastreaza sufletul, ce promite ca nu le va pierde vreodata. Unii ochi pot vedea pentru sufletele oarbe, dar sunt si suflete vazatoare ce pot deschide noi orizonturi unor ochi orbi.
Adevarul este fructul esential al sufletului. Ar mai fi acesta pur, daca minciuna ar patrunde si si-ar infiripa radacinile si-n suflet?
Trebuie sa-nvatam sa fim mai buni, caci sufletele sunt rasfrante de miile de actiuni trecatoare; iar pe parcursul vietii, nimeni nu traieste in sufletul altuia, ci in propriul suflet. Ne urmam unicele destine si cautam propriile raspunsuri. Scriem si vorbim din suflet, caci ratiunea este vocea sufletului. Ideile acestuia  calatoresc spre exterior si se exprima, de cele mai multe ori, prin ganduri, care mai apoi devin fapte, si nu cuvinte.
Dar cea mai pretioasa si dificila calatorie este insasi aceea spre sufletele noastre, catre noi insine, calatorie ce o facem in singuratate. Nu ne trebuie ajutoare spre a ne afla tainele, oricum acestea nu pot fi intelese. Mereu ne vor apasa aceleasi intrebari naive, idiot si revoltator de naive, insa fara raspuns.
Si deci, ce este sufletul? Sa fie oare acesta un strain pe Pamant ?